DUMNEZEU NU NE PARASESTE NICIODATA

 "El este Acela care, in zilele vietii Sale pamantesti, aducand rugaciuni si cereri cu strigate mari si cu lacrami catre Cel ce putea sa-L izbaveasca de la moarte, si fiind ascultat din pricina evlaviei Lui."(Evrei 5:7)

"De aceea si poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentruca traieste pururea ca sa mijloceasca pentru ei."(Evrei 7:25)

Priviti-L pe Mantuitorul in adancurile durerii. Niciun alt loc nu este mai plin de sfasietor decat Calvarul, si niciun alt moment atat de sfasietor ca acela in care Hristos striga: "Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai parasit.?

In momentul acesta, slabiciunea fizica se uneste cu tortura mentala a rusinii si infamiei la care era supus. Agonia spirituala cauzata de lipsa prezentei Tatalui intrecea orice limita, si durerea devenise insuportabila.

Era cel mai intunecat ceas al groazei. Coborase acum in fundul abisului suferintei. Nici un om nu poate intelege pe deplin aceste cuvinte.

Unii cred ca avem dreptul sa strigam uneori: Dumnezeule! Dumnezeule!  Pentru ce m-ai parasit?

Intr-adevar, sunt vremuri in care zambetul Tatalui este eclipsat de nori si intuneric, dar atunci trebuie sa ne amintim ca  Dumnezeu nu ne paraseste niciodata.

In cazul nostru, este o parasire iluzorie; in cazul Domnului Hristos a fost o parasire reala.

Noi suferim cand simtim ca dragostea Tatalui ne este retrasa pentru putin timp; dar cine spune cat de adanca a fost agonia Fiului, in momentul in care Tatal Si-a intors fata de la El?

In cazul nostru strigatul este cauzat adesea de necredinta. In cazul Sau, era urmrea unui fapt ingrozitor, fiindca Dumnezeu Isi intorsese Intradevar  fata de la El.

Oh suflete sarman  care ai trait odinioara in prezenta Domnului, dar acum te-ai cufundat in  intuneric, aminteste-ti ca El nu tea parasit cu adevarat.

Dumnezeu care se ascunde in nor este tot Dumnezeul nostru, si ne iubeste la fel de mult si atunci cand se invaluie in toata stralucirea harului.

Dar de vreme ce gandul ca Dumnezeu ne-a parasit ne cufundam intr-o asemenea suferinta, cum credeti ca a fost sufletul Mantuitorului cand a stigat: Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai parasit. {CHARLES H. SPURGEON}