CRISTOS ESTE SINGURUL MIJLOCITOR

"Tot ce-Mi da Tatal, va ajunge la Mine ; si pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afara: caci M-am pogorat din cer ca sa nu fac voia Mea, ci voia Celui ce M'a trimes. Si voia Celui ce M'a trimes, este sa nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci sa-l inviez in ziua de apoi."(Ioan 6:37-38,39

 " Isus i-a zis: Eu sunt, Calea ,adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine"(Ioan 14:6)"

O cale duce intotdeauna undeva.  Isus este calea de la pamant la cer si de  asemenea, de la cer la pamant. Prin El ajungem la Dumnezeu si prin El Dumnezeu vine la noi.

El este adevarata si unica scara ale carei picioare se sprijina pe pamant si al carei varf ajunge in insasi slava lui Dumnezeu. In umanitatea Sa, Isus Se pleaca spre cele mai de jos adancimi ale nevoii si suferintei. 

Daca ar fi fost numai Dumnezeu, si nu om, nu ar fi putut face aceasta. Intruparea a insemnat lasarea scarii jos, pana s-a proptit in vaile cele mai adanci. 

Acum nu mai exista niciun loc de rusine sau vina in aceasta lume, din care sa nu porneasca o scara a luminii, cu trepele sale, ducand in sus spre Dumnezeu si cer.

Pentru ca, in timp ce umanitatea Domnului Cristos aduce scara jos, in locurile pamantesti cu cele mai dureroase nevoi, divinitatea Sa poarta scara dincolo de stelele stralucitoare, in insusi  centru slavei lui Dumnezeu.

Pe o pagina a Noului Testament Il descoperim pe Isus pe cruce, murind in intuneric si rusine ,intre doi talhari.

Deschidem o alta pagina si Il vedem pe acelasi Isus in mijlocul stralucirii ceresti, avand  inca intiparite urmele ranilor, insa   incoronat cu slava. Priviti scara de la pamant la cer!

O scara este o cale  pe care sa te urci cu picioarele . Domnul Cristos este, asadar calea  prin care pacatosii pot sa iasa din pacatele lor si sa urce spre puritatea si binecuvantarea cerului.

Un lucru de remarcat in mod special este acela ca nu exista decat o singura calea. Cristos este singurul Mijlocitor. Putem intra in familia Tatalui numai prin El.

Harul poate veni la noi numai prin El.Prin urmare , nu exista nici o posibilitate de alegere a cailor; daca nu mergem pe aceasta singura cale, nu putem ajunge niciodata acasa.

Nu trebuie sa uitam nici faptul ca menirea unei cai esta de a se umbla pe ea. Noi trebuie sa ne punem picioarele pe aceasta scara si sa urcam treapta cu treapta, pana ajungem la treapta cea mai de sus, care va fi in cer.{J,R.Miller}

DUMNEZEU NU NE PARASESTE NICIODATA

 "El este Acela care, in zilele vietii Sale pamantesti, aducand rugaciuni si cereri cu strigate mari si cu lacrami catre Cel ce putea sa-L izbaveasca de la moarte, si fiind ascultat din pricina evlaviei Lui."(Evrei 5:7)

"De aceea si poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentruca traieste pururea ca sa mijloceasca pentru ei."(Evrei 7:25)

Priviti-L pe Mantuitorul in adancurile durerii. Niciun alt loc nu este mai plin de sfasietor decat Calvarul, si niciun alt moment atat de sfasietor ca acela in care Hristos striga: "Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai parasit.?

In momentul acesta, slabiciunea fizica se uneste cu tortura mentala a rusinii si infamiei la care era supus. Agonia spirituala cauzata de lipsa prezentei Tatalui intrecea orice limita, si durerea devenise insuportabila.

Era cel mai intunecat ceas al groazei. Coborase acum in fundul abisului suferintei. Nici un om nu poate intelege pe deplin aceste cuvinte.

Unii cred ca avem dreptul sa strigam uneori: Dumnezeule! Dumnezeule!  Pentru ce m-ai parasit?

Intr-adevar, sunt vremuri in care zambetul Tatalui este eclipsat de nori si intuneric, dar atunci trebuie sa ne amintim ca  Dumnezeu nu ne paraseste niciodata.

In cazul nostru, este o parasire iluzorie; in cazul Domnului Hristos a fost o parasire reala.

Noi suferim cand simtim ca dragostea Tatalui ne este retrasa pentru putin timp; dar cine spune cat de adanca a fost agonia Fiului, in momentul in care Tatal Si-a intors fata de la El?

In cazul nostru strigatul este cauzat adesea de necredinta. In cazul Sau, era urmrea unui fapt ingrozitor, fiindca Dumnezeu Isi intorsese Intradevar  fata de la El.

Oh suflete sarman  care ai trait odinioara in prezenta Domnului, dar acum te-ai cufundat in  intuneric, aminteste-ti ca El nu tea parasit cu adevarat.

Dumnezeu care se ascunde in nor este tot Dumnezeul nostru, si ne iubeste la fel de mult si atunci cand se invaluie in toata stralucirea harului.

Dar de vreme ce gandul ca Dumnezeu ne-a parasit ne cufundam intr-o asemenea suferinta, cum credeti ca a fost sufletul Mantuitorului cand a stigat: Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce m-ai parasit. {CHARLES H. SPURGEON}

CRISTOS, MIJLOCITORUL NOSTRU

 "Deci, ce vom zice noi in fata tuturor acestor lucruri?  Daca  Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra?     Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela. care-i socoteste neprihaniti!    Cine-i va osandi?  Hristos a murit! Ba mai mult, El a si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu, si mijloceste pentru noi.!"( Romani 8:31-33,34)

In aceasta minunata rugaciune de mijlocire, Domnul nostru a trecut de la micul cerc de ucenici aflati in pericol, care stateau in jurul lui in seara aceea,si i-a cuprins in bratile Sale pe toti cei care urmau sa creada in El, pana la sfarsit.

Astfel, ne-a cuprins si pe noi, cei care credem astazi in Cristos. El a privit in viitor, de-a lungul veacurilor, si ne-a vazut atat pe noi, cat si pericolele noastre si, in mijlocul umbrelor crescande ale crucii, S-a rugat pentru noi,

Cat de minunat este sa Se roage Domnul Cristos pentru noi! Insa acest fapt, oricat este el de pretios, nu este totul, caci ni se spune, in alta parte, ca Isus traieste vesnic pentru a mijloci pentru poporul Sau.

"De aceea si poate sa mantuiasca in chip desavarsit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru ca traieste pururea ca sa mijloceasca pentru ei.(Evrei 7:25)

Nu trebuie sa ne gandim ca El Si-a pierdut interesul pentru acest pamant atunci cand a plecat de aici. Aceasta rugaciune de mijlocire, ale carei propozitii le intelegem pe masura ce citim capitolul, este doar o dezvaluire de moment a mijlocirii Lui  continue pentru noi, din spatele valului.

Trebuie sa ne gandim la El ca fiind in cer, veghind necurmat asupra noastra si rugandu-Se pentru noi de fiecare data cand ne aflam in pericol.

El vede  fiecare ispita ascunsa care se apropie de noi si cere: "Tata, pazeste pe copilul Tau aflat in primejdie.

Chiar si faptul de a sti ca un prieten drag, pamantesc se roaga pentru noi este o mangaiere foarte pretioasa. 

Adeseori in tineretea mea, am fost pazit de a face lucruri rele doar la gandul ca in casa mea linistita, de departe, tatal meu si mama mea ridicau in fiecare dimineata si seara maini sfinte in rugaciune arzatoare, iubitoare cerand lui Dumnezeu sa le pazeasca baiatul.Nu puteam sa fac ceva rau avand aceasta imagine in minte.

Insa si mai puternica in influienta a ei restrictiva asupra noastra ar trebui sa fie asigurarea ca Isus se gandeste la noi zi si noapte,veghind asupra noastra din inaltimea Sa sfanta din glorie si Se roaga pentru noi la fiecare aparitie a raului.

Cum am mai putea  face vreun  lucru rau, daca doar ne-am opri indeajuns de mult timp pentru a medita la aceasta mijlocire divina facuta  pentru noi?{J.R.Miller}

TREBUIE SA INCEPEM CU FAMILIA

"Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta .Si poruncile acestea, pe care ti le dau astazi, sa le ai in inima ta. Sa le intiparesti in mintea copiilor tai,si sa vorbesti  de ele cand vei fi acasa, cand vei pleca in calatorie, cand te vei culca si cand te vei scula.

Sa le legi ca un semn de aducere aminte la maini, si sa-ti fie ca niste fruntarii intre ochi.Sa le scrii pe usiorii casei tale si pe portile tale"(Deuteronom 6:5-6-7-8,9)"Povestiti copiilor vostri despre lucrul acesta, si copiii vostri sa povesteasca la copiii lor, iar copiii lor sa povesteasca neamului de oameni care va urma."(Ioel 1:3)

In felul acesta simplu, prin harul lui Dumnezeu, tara avea sa benicifieze intotdeauna de o marturie  vie a adevarului

-Prea iubitii Domnului treceau marturia Domnului si legamantul facut urmasilor lor, iar  acestia descedentilor. Aceasta este prima noastra datorie .Trebuie sa incepem cu familia. 

Cei nemantuiti trebuie cautati prin toate mijloacele "Iesi la drumuri si la garduri si pe cei ce-i vei gasi sileste-i sa intre,ca sa mi se umple casa."(Luca 14:23) trebuie cercetate, dar caminul este pe primul loc.Vai de cei care inverseaza ordinea Domnului.!

Datoria  noastra personala este sa-i invatam pe copiii nosti calea Domnului; nu putem trece aceasta responsabilitate asupra invatatorilor de Scoala duminicala, sau asupra altor ajutoare.

Ei ne pot asista, dar nu ne pot scapa de obligatia noastra sfanta; imputerniciti si sponsorii sunt instrumente nepotrivite cu aceasta situatie.

Mamele si tatii trebuie sa-si instruiasca familia in teama de Domnul,  ca si Avraam si sa vorbeasca copiilor lor despre lucrarile minunate ale Celui Prea Inalt. Invatatura parinteasca este o datorie naturala.

Cine ar putea sa urmareasca cu mai mare interes binele copilului, in afara de cei care sunt autorii fapturilor lor fizice?

Neglijarea instruirii copiilor este mai rea decat o nebunie. Religia in familie este necesara pentru familie insasi, pentru natiune si pentru biserica lui Dumnezeu.

Unul dintre cele mai efective mijloace de prevenire a necredintei si a erorilor doctrinare este instruirea copiilor in credinta.

Totusi, acest mijloc este cu totul neglijat. Parintii trebuie sa inteleaga importanta acestei chestiuni. Este o indatorie placuta sa vorbim fiilor si ficelor noastre despre Isus,si chiar mai mult, fiidca s-a dovedit o munca acceptata.

Dumnezeu a salvat copiii prin rugaciunile si prin povetele parintilor. Fie ca fiecare casa in care intrat Biblia sa-L  onoreze pe Domnul si sa primeasca zambtul Sau aprobator.{CHARLES H. SPURGEON

STRALUCIND PENTRU CRISTOS

 "Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune, si sa slaveasca pe Tatal vostru, care este in ceruri.(Matei 5:16)

"...Eu sunt lumina lumii; cine Ma urmeaza pe Mine, nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii"(Ioan 8:12)

Fiecare crestin adevarat este o candela care straluceste in aceasta lume intunecata. Biblia vorbeste despre duhul omului ca fiind o candela a Domnului.

In starea noastra naturala, inainte de regenerare, suntem niste candele neluminate. Cu toate acestea  suntem candele capabile de a fi luminate, 

pentru ca Dumnezeu ne-a creat dupa asemanarea Sa, desi pacatul a stins flacara si ne-a lasat doar o licarire slaba neclara.

Insa nici chiar o mie de candele, daca nu sunt aprinse, nu pot lumina o camera intunecoasa. Deci cand Il prim pe Cristos in inimile noastre, Duhul Sfant atinge aceste candele cu flacara divina si ele incep sa straluceasca.

Astfel, fiecare credincios devine cu adevarat o candela a Domnului.

Trebuie sa ne amintim ca noi nu putem straluci niciodata prin noi insine; ca suntem lumina numai pe masura ce suntem luminati de viata Domnului Cristos in noi.

Trebuie sa lasam ca lumina noastra sa straluceasca; aceasta inseamna sa tinem fitilul ingrijit, astfel incat flacara sa fie intotdeauna stralucitoare.

Si mai trebuie sa mentinem ferestele vietii noastre curate, astfel incat razele sa se poata revarsa fara pedici.

De asemenea, trebuie sa ne asiguram intotdeauna ca avem rezerve de undelemn ca sa umplem candele din nou cand incep sa arda mai slab; 

acesta inseamna ca trebuie sa traim in comuniunea constanta cu Domnul Cristos, ramanand in El, ca intotdeauna sa ne  putem alimenta din plinatatea Sa.

Apoi, fiecare in propiul sau loc, trebuie sa daruim lumina altor vieti si sa facem micul loc din lumea care este in preajma noastra tot mai luminos si mai fericit prin iubire si har.

Marele far isi trimite razele pana departe pe mare, insa nu lumineaza spatiul de la baza lui. Unii oameni raspandesc lumina in departare, lucrand pentru pagani si facand fapte care aduc benificii lumii, dar nu aduc lumina in propiile familii si in vietile celor care sunt aproape de ei.

N-ar trebui sa fim astfel de lumini. In timp ce ne exercitam influenta cat mai departe posibil, ar trebui sa traim astfel incat sa fim o binecuvantate si pentru aceia care ne sunt cel mai aproape.{J.R.Miller}

TOTI AVEM NEVOIE DE CREDINTA PENTU ZILE NEGRE

 "Si fara credinta este cu neputinta sa fim placuti Lui!  Caci cine se apropia de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este,si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.(Evrei 11:6)

Toti avem nevoie de credinta pentru zile negre, si Biblia este plina cu relatari despre astfel de zile. Povestea ei este spusa cu ele, cantarile ei sunt inspirate de ele, profetiile ei se ocupa de ele si revelatia a venit prin ele.

Zilele negre sunt pietrele pe care calcam pe cararea luminii. Ele par sa fie oportunitatile lui Dumnezeu de a ne trece prin scoala intelepciunii.

Psalmul 107 este plin de povestiri despre dragostea generoasa a lui Dumnezeu. In fiecare povestire de izbavire, oamenii ajungeau la culmea dispararii, ceea ce Ii dadea lui Dumnezeu ocazia de a actiona.

Cand  "toata iscusinta"  lor le era zadarnic (Psalmul 107:27) din cauza disperarii, atunci incepea sa lucreze  puterea lui Dumnezeu.

Aduceti-va aminte  de promisiunea facuta unui cuplu  "aproape mort",   ca urmasii lor vor fi  " in mare numar"  ca stelele cerului,  ca nisipul de pe malul marii, care nu se poate numara"(Evrei11:12)

Cititi inca o data despre izbavirea de la Marea Rosie, si cum " preotii care duceau chivotul legamantului Domnului s-a oprit pe uscat, in mijlocul Iordanului" (Iosus 3:17).

Studiati o data in plus rugaciunile lui Asa, Iosafat, si Ezechia, cand erau foarte tulburati, nestiind ce sa faca. Parcurgeti istoria lui Neemia, Daniel, Osea si Habacuc.  

Stati cu teama respectoasa in intunericul din Ghetsimani,  si zaboviti langa mormantul din gradina lui Iosif din Arimateea in acele zile grele. Cereti explicatii de la martorii bisericii primare, si rugati-i pe apostoli sa va istoriseasca despre zilele lor negre.

Dispararea este mai buna decat deznadejdea.  Nu uitati ca nu credinta noastra a creat zilele negre. Lucrarea credintei este sa ne sustina in acele zile si sa rezolve.

Totusi singura alternativa la credinta in momentele de disperare este desnadejdea. Credinta rezista si invinge.

Nu exista un exemplu mai eroic de credinta in momentele de disparare decat istoria celor trei tineri evrei  Sadrac,  Mesac, si Abed-Nego.Situatia lor era disperata, dar ei au raspuns cu curaj: 

"Iata, Dumnezeul nostru, caruia Ii slujim, poate sa ne scoata din cuporul aprins, si ne va scoate din mana ta, Imparate. 

Si chiar de nu ne va scoate, sa stii Imparate, ca nu vom sluji dumnezeilor tai, si nu ne vom inchina chipului de aur pe care l-ai inaltat!" (Daniel 3:17-18) Mie imi plac in mod deosebit cuvintele: "Si chiar de nu ne va scoate"!

Vreau sa mentionez pe scurti Gradina Ghetismani si va rog sa va ganditi la "totusi"ul ei. "Daca este cu putinta... Totusi .. "Matei 26:39)  Sufletul Domnului nostru era coplesit de un intuneric greu. A Se increde a insemnat pentru El trairea chinului pana la sange si a intunericul pana-n adancimile iadului- Totusi! Totusi!{IZVOARE IN DESERT}

RUGACIUNEA - BATALIA "IN LOCU ASCUNS"

 "Cautati mai intai imparatia  lui, Dumnezeu si neprihanirea Lui., si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu va ingrijorati dar  de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei.

Isus nu a spus:"Viseaza la Tatal tau care este in locul ascuns", ci: "...roaga-te Tatalui tau care este in locu lascuns..." Rugaciunea este un efort al vointei. 

Dupa ce am intrat in locul nostru ascuns si am inchis usa, lucru cel mai greu de facut este sa ne rugam. Nu reusim nicidecum sa ne aducem mintea in stare de buna functionare,si primul lucru cu care trebuie sa ne luptam sunt gandurile ratacitoare.

Marea batalie in rugaciunea particulara consta in depasirea acestei probleme a mintii noastre lenese si ratacitoare. Trebuie sa invatam sa ne disciplinam mintea si sa ne concentram asupra unei rugaciuni voite si deliberate.

Trebuie sa avem un loc de rugaciune ales cu grija, insa indata ce ajungem acolo, incepe aceasta pacoste a gandurilor ratacitoare, cand incepem sa ne spunem:Trebuie facut cutare lucru, si trebuie sa-l fac astazi."

Isus spune ca trebuie sa inchidem usa. Sa avem un timp de liniste tainica inaintea lui Dumnezeu inseamna sa inchidem in mod voit usa sentimentelor noastre si sa ne aducem aminte de El.

Dumnezeu este in ascuns, si El ne vede din "locul ascuns" - El nu ne vede asa cum ne vad alti oameni sau asa cum ne vedem noi insine.

Atunci cand traim cu adevarat "in locul ascuns", nu mai este cu putinta sa ne indoim de Dumnezeu. Devenim mai siguri de El decat de oricine altcineva si de orice altceva.

Intra in "locul  ascuns", si vei descoperi ca Dumnezeu a fost chiar in mijlocul imprejurarilor tale de zi cu zi. Deprinde-te sa implici pe Dumnezeu in orice aspect din viata ta. 

Daca nu vei invata sa deschizi usa vietii tale pe deplin, lasandu-L pe Dumnezeu in viata ta din prima clipa a fiecarei noi zile, vei actioana la nivelul gresit pe tot parcursul zilei.

Insa daca vei deschide larg usa vietii tale si te vei ruga "Tatalui tau care este in locul ascuns", orice lucru public din viata ta va purta ampreta trainica a prezentei lui Dumnezeu.{OSWALD CHAMBERS}

" SI DUMNEZEU A DESPARTIT LUMINA DE INTUNERIC "

                                      " Dumnezeu a despartit lumina de intuneric."Geneza 1:4)

"Eu sunt lumina lumii; cine Ma urmeaza pe Mine, nu va umbla in Intuneric, ci va avea lumina vietii."(Ioan 8:12" In El era viata, si viata era lumina oamenilor. Lumina lumineaza in intuneric, si intunericul n-a biruit-o (Ioan 1: 4-5) Lumina aceasta era adevarata  Lumina, care lumineaza pe orice om,venind in lume.(Ioan 1-9)

In viata credinciosului lucreaza doua principii. In starea sa fireasca, el era subiectul unui singur principiu, intunericul.

Totusi,  acum a intrat lumina si aceste doua principii sunt in conflict. Observati cuvintele  apostului Pavel in capitolul sapte din Romani:

"gasesc  dar in mine legea aceasta: cand vreau sa fac binele, raul sta lipit de mine. Fiindca, dupa omul dinauntru, imi place legea lui Dumnezeu, 

dar vad in madularele mele o alta lege, care se lupta impotriva legii  primite de mintea mea,  si ma tine rob legii pacatului, care sta in madularele mele (Vers.21 23).

Cum s-a ajuns la aceasta stare de lucruri ? "Dumnezeu a despartit lumina de intuneric". Intunericul, in sine, este linistit si netulburat ; 

 totusi atunci cand Domnul trimite lumina, izbucneste conflictul, fiindca sunt doua lucruri opuse .Acest conflict nu inceteaza pana cand credinciosul nu devine lumina in Domnul. De vreme ce exista despartire in crestinul dinauntru, trebuie sa fie despartire  si in afara lui.

De indata ce o persoana primeste lumina de la Domnul, incepe sa se separe de intunericul din jurul ei.

Se desparte de religia lumii si de ceremoniile exterioare, findca nu-l multumeste nimic, in afara de Evanghelia Domnului  Christos.

Se desparte de cei care sunt lumesti si de distractiile usuratice si cauta tovarasia credinciosilor, fiindca "noi stim ca am trecut din moarte la viata, fiindca ii iubim pe frati" (1Ioan 3:14)

Lumina aduna lumina in jurul ei, iar intunericul aduna intuneric. Nu trebuie sa incercam  niciodata sa unim ceea ce a despartit Dumnezeu.

Asemenea lui Christos, sa mergem  "afara din tabara, si sa suferim ocara Lui. (Evrei 13:13)), sa iesim din mijlocul raului si sa fim poporul lui Dumnezeu.

Christos a fost "sfant, nevinovat, fara pata, despartit de pacatosi"(Evrei 7:26). Cum a fost El trebuie sa fim si noi - sa nu ne asemanam cu lumea, sa ne despartim de orice pacat si sa ne deosebim de restul omenirii, ca sa fim ca Invatatorul.{CHARLES H. SPURGEON}

"Il IUBIM, PENTRU CA EL NE-A IUBIT INTAI"

 "Cum Ma iubit pe Mine Tatal, asa v-am iubit si Eu pe voi. Ramaneti in dragoste Mea. Daca paziti poruncile Mele, veti ramane in dragostea Mea, dupa cum si Eu am pazit poruncile Tatalui Meu si raman in dragostea Lui.V-am spus aceste lucruri, pentruca bucuria Mea sa ramana in voi, si bucuria voastra sa fie deplina. (Ioan 15: 9:10,11)

Marca distinctiva a unui crestin este increderea in dragostea lui Hristos, iar legamantul sau este de a-L iubi pe Hristos in schimb.

Mai intai, credinta pecetluieste sufletul omului, indreptatind sufletul sa spuna ca apostolul: "m-a iubit si s-a dat pe Sine Insusi pentu mine" (Galateni 2:20)

Apoi dagostea isi adauga semnatura si sigileaza  inima cu recunostinta si dragoste pentru Isus, in schimb. "Il iubim, pentru ca El ne-a iubit intai" (1 Ioan 4: 19)

In zilele marete ale crestinismului timpuriu, o perioada eroica a credintei crestine, aceasta dubla pecete se vedea clar in toti credinciosii lui Isus.

Erau oameni care cunosteau dragostea lui Hristos si se sprijineau pe ea asa cum un om se sprijina pe un baston cu o rezistenta dovedita.

Dragostea pe care o simtea pentru Domnul nu era o emotie linistita pe care sa o ascunda intr-un ungher al sufletelor lor. 

Nu vorbeau despre El numai in intalnirile lor private din prima zi a saptamanii, cand se adunau ca sa cante imnuri spre slava Domnul Hristos Isus, Cel rastignit.

Nu era o pasiune atat de freventa, o energie atat de puternica, incat era vizibila in toate actiunile lor, vorbita in toate conversatiile lor zilnice si vazuta clar in ochii lor

Dragostea pentru Isus era o flacara care le hranea inima si sufletul; de aceea , prin propriile ei puteri, isi croia drumul spre omul din afara si stralucea acolo.

Zelul pentru slava Regelui Isus era sigiliul; si marca tuturor crestinilor. Fiindca depindeau de dragostea lui Hristos, indrazneau mult;  pentru ca Il iubeau pe Hristos, faceau mult si la fel se intampla si acum.

Copiii lui Dumnezeu sunt condusi de dragostea in tot ceea ce fac: dragostea lui Hristos ne conduce. Ei se bucura ca dragostea divina este asezata peste ei.

Ei simt ca este adusa in inimile lor de Duhul Sfant, care le este daruit. De aceea, prin forta recunostintei, isi iubesc Mantuitorul cu o inima curata si fierbinte. Cititorule, tu Il iubesti? Inainte sa adormi, raspunde sincer acestei intrebari.{CHARLES H. SPURGEON}