"Si El dormea la la carma pe capatai. Ucenicii L-au desteptat,si I-au zis; Invatatorule nu-Ti pasa ca pierim?" El S'a sculat, a certat vantul ,si a zis marii:"Taci! fara gura! " Vantul a stat , si s-a facut o liniste mare .Apoi lea zis : pentru ce sunteti asa de fricosi ? Tot n-aveti credinta/' (Marcu 4:39-40)
Textul acesta ne indreapta privirile, atat spre Domnul Isus, cat si spre ucenicii Lui. Si ce vedem? Pe deoparte, pe Domnul Isus plin de pace si liniste; de cealalta parte sunt ucenicii ,agitati si plini de teama ca vor pieri. Sa cercetam deci pacea si liniste Domnului Isus, dar si tulburarea si nelinistea ucenicilor Lui.
Probabil ca ei au plecat de la tarm pe o vreme frumoasa. Insa deori se intampla ca pe Marea Galileii ,inconjurata e munti, sa porneasca de prin vai, uneori chiar din directii opuse ,vanturi care produc vartejuri si se ridica valuri mari. Asa s-a intamplat si de data aceasta.
Domnul Isus avusese o zi grea, de lucru istovitor, facuse minuni si predicase. Cine nu a predicat niciodata, nu stie ca predica te oboseste. Acum El era obosit si a facut un lucru foarte natural: S-a culcat intr-o parte a corabiei si a adormit. In timp ce Mantuitorul dormea, s-au pornit vanturile si s-au ridicat valurile .
Sa nu ganditi cumva ca ucenicii nu stiau ce este marea , ce este furtuna si ce sunt vartejuri de vant si de valuri. Doar erau pescari, iar meseria pe Marea Galileii si-o facusera. Erau ,deci deprinsi cu mare si cu furtunile care se strneau adesea pe ea. De asta data ,insa ,era ceva cu totul neobisinuit ; iar Domnul Isus dormea.
Cum poate cineva sa doarma cand, in orice moment, corabia, impreuna cu toti cei aflati in ea, putea fi inghitita de valuri? Veti spune: Imposibil, pentru ca Domnul Isus era Dumnezeu." Fara indoiala, insa El era si om, om asemenea noua in toate privntele, dar fara pacat.
Ca om sa-L privim , deci in imprejurarea de fata. Cum putea El sa stea linistit, cand valurile si vanturile sunt in mana Tatalui ceresc:nu putea sa I se intample decat ceea ce ingaduia sau trimetea Tatal ceresc. El nu avea sa moara decat pe cruce, ispasind pacatele noastre.
Oricat de amenintatoare erau fortile naturii, El putea sa doarma linistit,fiind convins ca si aceste sunt in mana Tatalui din cer, in Care El avea deplina incredere. [TEODOR POPESCU]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu