"Ce va spun Eu la intuneric, voi sa spuneti la lumina; si ce auziti soptindu-se la ureche , sa propavaduiti de pe acoperisul caselor.(Matei 10:22)
Domnul nostru ne duce mereu la intuneric ca sa ne spuna ceva. Poate fi intunericul unui camin unde o pierdere grea a lasat storurile; intunericul unei vieti singuratice si pustii, in care o boala ne-a separat de lumina si activitatile vietii; sau intunericul unei mahniri zdrobitoare si a unei dezamagiri.
Acolo ne spune El tainele Sale -- mari si minunate, eterne si infinite. El ne deschide ochii, orbiti de stralucirea lucrurilor pamantesti, ca sa priveasca la constelatiile ceresti.
Si urechile noastre detecteaza dintr-odata chiar si soapta glasului Sau,care de multe ori a fost acoperita de tumultul strigatelor pamantesti.
Insa aceste revelatii vin intotdeauna si cu responsabilitatea corespunzatoare: "Ce va spun Eu la intuneric, voi sa spuneti la lumina; si ce auziti soptindu-se la ureche, sa propovaduiti de pe acoperisul caselor".
Noi nu trebuie sa zabovim in intuneric sau sa stam in camaruta. Curand vom fi invitati sa ne ocupam locul in zarva si furtunile vietii.
Si cand va veni momentul acela , noi trebuie sa spunem si sa propovaduim ce am aflat. Aceasta da o noua semnificatie suferintei, a carei cea mai trista parte este deseori sentimentul aparent al inutilitatii pe care acesta il provoaca.
Suntem tentati sa gandim: " Cat de nefolositor sunt! Ce sa fac, de sunt diferentiat de ceilalti? De ce este irosit " parfumul " (Ioan 12:3 al sufletului meu ?"Acestea sunt vaitele disperate ale celui ce sufera, dar Dumnezeu are un scop in toate.
El isi aduce copiii pe culmi tot mai inalte ale partasiei, ca sa-L poata auzi vorbind "fata in fata, cum vorbeste un om cu prietenul lui " (Exod 33:11), si apoi sa trasmita mesajul celor de la poalele muntelui.
Au fost cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe munte irosite? Dar timpul petrecut de Ilie la Muntele Horeb sau anii petrecuti de Pavel in Arabia?
Nu exista nicio scurtatura spre o viata de credinta, care este o absoluta necesitate pentru o viata sfanta si victorioasa. Trebue sa avem perioade de meditatie si partasie personala cu Dumnezeu.
Sufletele noastre trebuie sa aiba momente de partasie cu El pe munte si sa treaca prin vaile odihnei linistite la umbra unei stanci mari.
Trebuie sa petrecem unele nopti sub stele, cand intunericul a acoperit lucrurile pamantesti, a redus tacere zgomotul vietii omenesti si ne-a largit orizontul , descoperindu-ne infinitul si eternul . Toate acestea sunt absolut esentiale asa cum este hrana pentru trupurile noastre.
Numai in felul acesta simtirea prezentei lui Dumnezeu poate deveni avutia sigura a sufletelor noastre, permintandu-ne sa spunem tot timpul, cum scria si psalmistul odata "Tu esti aproape Doamne "(Psalmul 119:151){F.B.Meyer}
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu