"Cand striga cei fara prihana, Domnul aude, si-i scapa din toate necazurile lor. Domnul este aproape de cei cu inima infranta,si mantuieste pe cei cu duhul zdrobit. De multe ori vine nenorocirea peste cel fara prihana dar Domnul il scapa totdeauna din ea."(Psalmul 34:17-18,19)
Necazul, sub puterea harului divin, face diferite lucrari in viata noastra. Necazul scoate la lumina adancimi necunoscute ale sufletului, si capacitati necunoscute de a suferi si de a sluji. Oamenii fara grij, usuratici sunt intotdeauna superficiali si nu sunt niciodata constienti de caracterul lor saracacios sau lipsa lor de profunzime.
Necazul este unealta cu care Dumnezeu ara profunzimile sufletului, ca sa dea recolte mai bogate.
Daca omenirea ar fi ramas intr-o stare glorificata, fara sa fi cazut niciodata, atunci suvoaiele puternice de bucurie divina ar fi fost puterea pe care Dumnezeu ar fi folosit-o ca sa scoata la iveala capacitatile sufletului nostru.
Dar intr-o lume cazuta, necazul, desi indepartat de multi cu disperare, este puterea aleasa pentru a ne descoperi fata de noi insine. Prin urmare, necazul, este cel care ne pune sa ne facem timp ca sa meditam adanc si serios.
Necazul ne face sa ne miscam mai incet, mai atent, si sa ne examinam motivatiile si atitudinile. Deschide inauntru nostru capacitatile vietii ceresti, si ne face dornici sa punem in miscare capacitatile noastre pentru a-L sluji pe Dumnezeu si pe altii.
Imagineaza-ti un sat de oameni lenesi, care traiesc la poalele unui lant de munti inalti, dar care nu s-au aventurat niciodata sa exploreze vaile si canioanele din spatele muntilor. Intr-o zi o vijelie puternica se abate peste munti, trasformand vaile ascunse in adevarate trompete rasunatoare si descoperind scobiturile lor interioare, ca formele rasucite ale unei scoici gingantice.
Sateni de la poalele muntilor sunt uimiti de labirinturile si de scobiturile neexplorate ale regiuni atat de apropiate si totusi atat de necunoscute. Si asa se intampla cu multi oameni care traiesc nepasatori pe muchia externa a sufletelor lor pana cand furtuni puternice de necazuri scot la iveala profunzimi ascune in interior, care n-au fost niciodata cunoscute sau macar banuite.
Dumnezeu nu foloseste niciodata pe cineva foarte mult pana nu zdrobeste complet persoana respectiva. Iosif a avut parte de multe necazuri decat ceilalti fii ai lui Iacov, si acesta l-a dus la functia de admistrator peste hrana tuturor natiunilor.
Din acest motiv, Duhul Sfant a spus despre el: "Iosif este vlastarul unui pom roditor, vlastarul unui pom roditor sadit lunga un izvor; ramurile lui se inalta deasupra zidului"Geneza 49;22) Necazul este necesar pentru a extinde si a adanci sufletul. din Viata Cereasca {Izvoare in desert}
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu