"S-a starnit o mare furtuna de vant, care arunca valurile in corabie, asa ca mai ca se umplea corabia .Si El dormea la carma pe capatai.Ucenici L-au desteptat, si I-au zis: "Invatatorule nu-Ti pasa ca pierim?"(Marcu 4:37-38)
Ucenicii erau pe mare cu corabia. In corabie era si Mantuitorul. Deodata s-a dezlantuit o furtuna cumplita. Cerul s-a acoperit de nori negri, intunecosi; marea era biciuita de vanturi puternice,valurile zburau ca niste munti in jurul lor, iar corabia era ca o coaja de nuca pe crestele acestor valuri.
Tarmul era departe; nu era nici o speranta totul era pierdut nu era nici o scapare.Valurile incepusera sa treaca peste bordul corabiei.Dar Mantuitorul? De El uitasera de tot; ei privea la valuri. Numai in clipe grele, cand totul parea pierdut, si -au adus aminte de El, iar Isus dormea la carma corabiei un sommn linistit, adanc pe o astfel de furtuna.
Ce linistit era Domnul Isus fata de oamenii care se sbuciumau! De cate ori nu ni se pare si noua ca Mantuitorul doarme la carma vietii noastre, ca El nu are grija de noi, ca suntem lasati in voia soartei, in voia "valurilor", la voia intamplarii! Cu cata groaza a strigat ucenicii la Domnul Isus:"Invatatorule nu-Ti pasa ca pierim?"
Ah, dar exista o mare mult mai mare decat care au fost ucenicii si mult mai mare decat toate marile si oceanele: este marea din launtru nostru, este oceanul nemangaiat de nimeni al inimilor noastre.
Cunoastem noi acest ocean? Stim noi ca in launtrul nostru este o prapastie adanca, fara fund, decate ori inima este zdruncinata ca valurile marii? Acum este soare, este liniste, este placut. Dar daca incepe putin sa sufle vantul, daca ne spune cineva o vorba mai tare, o mustrare, numai un mic repros, o mica nedreptate?
Cerul ni se intuneca indata, se strang nori negri norii gandurilor noastre, Se deslantuie furtuna nemultumirii se aude vuietul uraganului jignirii amorului propiu.
Dar aceste furtuni pot fi oprite de Domnul Isus numai cu o vorba. El potoleste aceasta mare infuriata si cerul nostru se insenineaza din nou .Pentru aceasta, privirile noastre trebuie sa fie indreptate spre o singura Persoana: ISUS HRISTOS. Atunci, cea mai mare furtuna se linisteste si putem canta cu bucurie: {Samanta buna}
O, noi ne-am bizuit pe Domnul!
De-aceea azi cantam asa,
Si vesnic vom slavi si-n ceruri
Mareata,biruintaSa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu