" IATA OMUL !"

"Deci fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta , avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Ii datoram faptul ca prin credinta, am intrat in aceasta stare de har, in care suntem; si ne bucuram in nadejdea slavei lui Dumnezeu.(Romani 5:1-2)

Daca exista un moment in care Domnul Isus a devenit bucuria si mangaierea deplina a poporului Sau, aceasta este Cel in care s-a cufundat cu totul in adancurile durerii.

Veniti suflete binecuvantate si priviti "omul" in gradina Ghetismani ! Privit-I inima atat plina de iubire, incat nu o mai poate cuprinde - si atat de plina de durere incat trebuie sa gaseasca o usurare!

Priviti stropii de sange care se preling din fiecare por al trupului Sau si cad pe pamant! "Iata omul" cu mainile si picioarele strapunse de piroane.  

Priveste , pacatosule pocait si vezi imaginea durerooasa a Domnului tau suferind pe cruce !

Observa picaturile de sange care se preling sub coroana de spini, ca niste diamante pretioase, diadema Regelui Nefericirii! "Iata omul", in timp ce oasele I se desfac si El este turnat ca apa si adus in tarana mortii.

Dumnezeu L-a parasit, iar iadul L-a inconjurat. Priveste si vezi: a mai suferit cineva cum a suferit El? Voi toti care treceti pe acolo, apropiati-va si priviti spectacolul aceste dureri - unica, incomparabila, o minune pentru oamei si pentru ingeri.

Priviti-L pe Imparatul Suspinelor, care nu are egal si rival in agonia Sa! Priviti-L bocitorilor, fiindca,  daca nu gasiti nicio mangaiere in Christosul rastignit, nu este nici o bucurie pe pamant sau in cer. 

Daca nu exita nici o speranta de rascumparare in sangele Sau, nu exista nicio bucurie in harpele cerului si mana dreapta a lui Dumnezeu nu va cunoaste nici o placere.

Daca ne-am aseza mai des la piciorul crucii, am fi mai putin tulburati de indoieli si de dureri . Daca am vedea durerile Sale, ranile noastre s-ar vindeca. 

Daca vrem sa traim drept, trebuie sa o facem prin contemplarea mortii Lui. Daca vrem sa ne inaltam in demnitate, trebuie sa meditam la umilirea si la durerea Sa.{CHARLES H. SPURGEON}