Credeam ca lumea-mi apartine cu tot ce are:
Bunuri, aur, oameni, pamant si mare.
Pe oriunde am umblat sub cerul lui Dumnezeu
In acele zile ce-au apus, cuvantul meu era doar - "eu".
Anii-au trecut, pe calea mea a stralucit, ca o minune,
Lumina unui crampei dintr-o scumpa viziune;
Vechea-mi vorba egoista a ramas fara folos,
Ce-am inceput sa spun de-atunci a fost - "eu si Hristos".
Dar, oh, cu cat priveam mai mult spre El,
Slava Lui a tot crescut, iar a mea s-a stins de fel.
Eu m-am micsorat de tot, iar El S-a-naltat mereu,
Tot ce-am indraznit sa spun a fost - "Hristos si eu".
Multi ani s-au scurs, viziunea a ramas o putere de viata,
Din lumina-I ca de soare ma privea constant in fata;
Acum eu vorbesc incet, cu ton umil si-s bucuros
Ca tot ce pot sa spun este - "numai Hristos!"
(traducere de E.N.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu